Crește rolul AFIR în implementarea proiectelor europene

0

Adrian Alda, deputat PSD Arad, îi anunță pe fermieri că a fost actualizat cadrul legal pentru absorbția fondurilor europene pentru agricultură și dezvoltare rurală.
„Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, condus de PSD, este în permanență alături de fermieri. În ultima ședință de Guvern s-a decis creșterea importanței Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, care va face parte dintre structurile care asigura buna guvernanță a Planului Strategic 2023-2027. De asemenea, se introduc modificări pentru lărgirea sferei de competență a Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), astfel încât agenția, în condițiile delegării de competențe de către alte autorități de management, să îndeplinească rolul de organism de implementare a altor fonduri, respectiv finanțarea învățământului liceal agricol prin PNRR și asigurarea independenței energetice a domeniilor agricultură, industrie alimentară și a organizațiilor de utilizatori de apă pentru irigații. Desigur că de prevederile actului normativ vor beneficia în primul rând fermierii, dar și producătorii și procesatorii de produse agricole și alimentare din lanțul de aprovizionare agricol și alimentar, autorități publice locale, instituții de învățământ agricol, unități de cercetare agricolă. Trebuie însă specificat că aceste măsuri care au fost propuse prin actul normativ nu generează impact bugetar suplimentar bugetului general consolidat și al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, sumele fiind cuprinse în prevederile bugetare deja aprobate”, a declarat Adrian Alda, deputat PSD Arad, vocea fermierilor arădeni în Parlament.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here