18 posturi deblocate la Spitalul Județean de Urgență Reșița

Silviu Hurduzeu, președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin arată că la Spitalul Județean de Urgență Reșița au fost deblocate de către Guvernul Bolojan doar 18 de posturi, iar pentru toate spitalele județului, 32. Comparativ cu Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor Bihor, tot județul Caraș-Severin a primit de 4 ori mai puține posturi.
„Guvernul Bolojan a deblocat 32 de posturi pentru spitalele din județul Caraș – Severin. După cum urmează:
Spitalul Județean de Urgență Reșița: 4 posturi de medici, 7 de asistent medical, 7 de personal auxiliar (18 în total).
Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș: 1 post de medic, 2 de asistent medical, 1 de personal auxiliar (4 în total).
Spitalul Orășenesc Oravița: 1 post de medic, 2 de asistent medical, 1 de personal auxiliar (4 în total).
Spitalul Orășenesc Oțelu Roșu: 1 post de medic.
Spitalul Orășenesc Moldova Nouă: 1 post de medic, 1 de biolog/farmacist, 1 de asistent medical, 1 de personal auxiliar (5 în total).
Doar Spitalul Județean de Urgență Reșița a solicitat deblocare a aproximativ 90 de posturi. Prin comparație, doar Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor de la Oradea, a avut deblocate 131 de posturi (de mai mult de 4 ori cât tot județul nostru). Acestea sunt fapte, cifre cuantificabile, nu comentarii politice. Concluziile le puteți trage voi dacă actualul Guvern (PNL – USR) este interesat sau nu de situația din județul nostru”, a declarat Silviu Hurduzeu, președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin.