Festivalul Internațional de Teatru Nou revine la Arad cu cea de-a XI-a ediție: „de-limitări”

După un adevărat tur de forță dedicat teatrului clasic, publicul arădean este invitat la un alt festival, de data aceasta dedicat teatrului nou. Festivalul Internațional de Teatru Nou (FITN), eveniment care ajunge în 2026 la cea de-a XI-a ediție, se desfășoară la Arad, în perioada 1–5 noiembrie 2026. Tema din acest an este „de-limitări”.

„«de-limitări» este ideea-nucleu în jurul căreia am construit cea de-a XI-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru Nou. Am încercat să facem un fel de inventar neconvențional al lumii contemporane, să marcăm simbolic granițele (foarte volatile, de altfel) dintre realitate și imaginar. Dintre ceea ce suntem, ceea ce credem că suntem și ceea ce ni se cere să fim. Dintre lucrurile pe care le înțelegem și cele pe care încă încercăm să le numim. Ediția din acest an explorează limitele dintre identitate și convenția socială, dintre experiența personală și cea colectivă, dintre dorință și frustrare și aduce în prim-plan povești și perspective care refuză să se lase încadrate în tipare. «de-limitări» pornește de la ideea că limitele nu sunt granițe fixe, ci se construiesc, se negociază și se transformă odată cu felul în care ne raportăm la noi înșine, la ceilalți și la lumea din jur”, spune Bogdan Costea, managerul Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad.

Iată programul complet al celei de-a XI-a ediții a FITN:

1 noiembrie, ora 11.00
Casa Pianului, strada Episcopiei nr.25
Teatrul Clasic Ioan Slavici Arad
Alaska de Elise Wilk – spectacol lectură
regia: Cristian Ban
durata: 2h

1 noiembrie, ora 17.00
Sala Studio
Reactor de creație și experiment – Cluj Napoca
Lalele, păsări și beton de Leta Popescu
regia: Leta Popescu
durata: 1h30

1 noiembrie, ora 19.00
Sala Mare
creart / Teatrelli, București
(coproducători: Teatrul Național „Lucian Blaga” Cluj-Napoca, Teatrul „Regina Maria” Oradea, Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani)
zeițe de categoria B de Alexandra Felseghi
regia: Andrei Măjeri
durata: 1h30

1 noiembrie, ora 21.00
Colegiul Preparandia Dimitrie Țichindeal Arad, sala de sport din incintă
Teatrul de Vest, Reșița
Oameni, locuri și lucruri de Duncan Macmillan
regia: Horia Suru
durata: 2h15

2 noiembrie, ora 18.00
Sala Studio
unteatru, București
Eine Kleine Nachtmusik – un spectacol de Gigi Căciuleanu
durata: 1h

2 noiembrie, ora 19:30
Sala Mare
Teatrul Metropolis, București
Club 27 de Cătălina Mihai
regia: Alex Bogdan
durata: 2h

3 noiembrie, ora 17:00
Sala Mare
Teatrul de Stat „Regina Maria” Oradea – Trupa „Iosif Vulcan”
Deșteptarea* de Doru Vatavului
regia Bobi Pricop
*spectacol urmat de discuții cu publicul
durata:2h

3 noiembrie, ora 20.00
Sala Studio
Teatrul Tineretului, Piatra Neamț
Albastru de Ionuț Vișan
regia, sound&lighting design: Andreea Vulpe
durata: 1h30

4 noiembrie, ora 18:00
Sala Mare
Just Push Play
ImprovShow,
durata: 1h20

4 noiembrie, ora 20:00
Sala Mare
Concert NightLosers
Durata: 1h20

5 noiembrie, ora 18:00
Sala Mare
Anta Agni – Slovacia
Visuri LED
durata: 1h

5 noiembrie, ora 19:30
Sala Studio
Teatrul Dramaturgilor Români, București
Odată am ucis o vrabie de Tudor Cucu-Dumitrescu
regia: Tudor Cucu Dumitrescu
durata: 1h40

Biletele, care costă 50 de lei (preț întreg) și 25 de lei (reducere pentru studenți, elevi și pensionari) vor fi puse în vânzare miercuri, 21 octombrie, începând cu ora 12.00. Ele pot fi achiziționate atât de la Agenția de bilete a Teatrului Clasic, cât și online, de pe platforma www.eventim.ro