Deputatul Marcel Vela, președinte PNL Caraș-Severin a declarat că astăzi a semnat în calitate de inițiator, alături de colegii săi din Grupul PNL din Camera Deputaților, un proiect de lege important pentru piața forței de muncă și toți antreprenorii, în special pentru cei din industria HoReCa și Agricultură.
„Va fi util pentru tinerii și studenții care vor să lucreze în vacanțe sau în timpul liber, pentru angajații cu normă întreagă care doresc să mai aibă un al doilea loc de muncă și toți angajatorii care vor să-și eficientizeze activitatea economică.
Potrivit articolelor actuale cu referire la “Stabilirea și plata contribuțiilor de asigurări sociale” și “Stabilirea și plata contribuției de asigurări sociale de sănătate” din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, contractele de muncă cu timp parțial sunt supuse în prezent aceluiaşi regim de contribuții sociale precum contractele cu normă întreagă.
Noua lege va reglementa contribuțiile la Bugetul de Stat strict proporțional cu orele de muncă prestate conform contractului de muncă part-time.
Este și corect și încurajator pentru salariați și angajatori, pentru toate inițiativele private din economia României.
Legi bune pentru o lume mai bună!”, a declarat deputatul Marcel Vela, președinte PNL Caraș-Severin.

