Ion Marcel Vela, președinte al PNL Caraș-Severin și deputat al acestei formațiuni în județul Caraș-Severin și-a motivat votul din Camera Deputaților.
10 LEGI – Astăzi, vot final!
„În cadrul sesiunii extraordinare a Camerei Deputaților din această săptămână, după dezbaterile de luni și marți, astăzi am votat în plenul Camerei Deputaților un pachet de proiecte de legi esențiale pentru îndeplinirea jaloanelor din PNRR, astfel încât să putem îndeplini condițiile pentru a atrage aproape 4 miliarde de euro din fonduri europene și, totodată să protejăm interesele cetățenilor.
Am votat simplificarea legislației la Codul Urbanismului, reducerea birocrației, introducerea ghișeului unic național pentru toate autoritățile administrației publice și entitățile emitente de avize și acorduri.
Prim simplicarea procedurilor administrative, de exemplu, în mediul rural anexele gospodărești provizorii vor putea fi construite doar în baza acordului primăriei, iar locuințele cu un parter de până la 150 de metri pătrați vor putea fi ridicate pe baza unei notificări prealabile, cu o autorizare în regim simplificat.
Am votat măsuri importante pentru educație, stabilind primele de carieră pentru personalul din învățământ.
Am votat prelungirea până la 1 octombrie a aplicării TVA redusă de 9% la locuințe pentru cei afectați încă de blocajul actual de la ANCPI.
Am votat reducerea accizei la combustibil și posibilitatea ca statul să intervină, prin hotărâre a Guvernului, succesiv, pentru perioade de câte cel mult 3 luni, în cazul crizei de pe piața carburanților, pentru blocarea creșterii prețurilor și protejarea consumatorilor.
Am votat exceptarea unităților sanitare din subordinea Ministerului Sănătății, a ministerelor cu rețea sanitară proprie și a autorităților locale de la restricțiile de angajare din Legea nr. 141/2025.
De acum, spitalele vor putea angaja personal din nou, cu încadrarea în bugetul aprobat.
Am votat extinderea infracțiunii de ultraj asupra întregului personal medical și auxiliar, indiferent de unitatea în care lucrează.
Odată cu promulgarea legii și publicarea ei în Monitorul Oficial, trebuie să se știe că cine amenință sau lovește un medic, un asistent sau un brancardier, trebuie să răspundă în fața legii, cu consecințe și măsuri coercitive grave.
Am votat măsuri concrete pentru respectarea și consolidarea integrității și transparetizarea veniturilor demnitarilor și functionarilor publici, prin modificarea legii ANI.
Am votat propunerea legislativă privind decarbonizarea sectorului de încălzire și răcire prin încurajarea cetățenilor să folosească metode și soluții alternative pentru eficientizarea sistemelor de încălzire și răcire.
Am votat un proiect de lege privind instituirea unui mecanism de recompensare a performanței pentru personalul autorităților administrației fiscale și vamale cu atribuții în colectarea veniturilor bugetului general consolidat, astfel încât să fie îmbunătățit sistemul fiscal și să fie un încurajat un tratament echidistant față de toți contribuabilii.
Am mai votat programul SAFE, extrem de important pentru înzestrarea Armatei României și creșterea capacității de apărare a țării noastre, mai ales acum când trăim o perioadă cu multe provocări geopolitice în proximitatea granițelor României.
Așadar, am susținut și votat astăzi, ca deputat de Caraș-Severin, acte normative necesare pentru reforma Statului Român, care prevăd mai puțină birocrație, creșterea calității serviciilor medicale, încurajarea actului didactic, debirocratizarea sistematizării edilitare, mai multă libertate administrativă pentru a ajuta compatrioții și a interveni operativ în momentele de criză a țițeiului, decizii responsabile față de mediu, premierea corectitudinii fiscale, măsuri pentru transparentizarea și integritatea peronalului din serviciul public, cât și decizii importante pentru înzestrarea Armatei României.
Tot acest pachet legislativ, alături și de legile pe care le vom vota în zilele următoare, vor duce la reforma statului și susținerea tuturor românilor, cât și la atragerea fondurilor europene atât de necesare pentru țară.
Legi bune pentru o lume mai bună!
Dumnezeu să binecuvânteze România!”, a declarat deputatul Ion Marcel Vela, președinte al PNL Caraș-Severin.

