Marilen Pirtea, deputat PNL de Timiș a transmis mesajul premierului Ciucă la deschiderea sezonului expozițional al Muzeului Național de Artă Contemporană. „În seara zilei de ieri, am avut bucuria de a participa la deschiderea sezonului expozițional al Muzeului Național de Artă Contemporană, la invitația transmisă de către domnul director Călin Dan. Am avut onoarea de a transmite mesajul Primului-ministru, domnul Nicolae – Ionel Ciucă, în calitatea pe care o exercit, de consilier onorific al prim-ministrului pentru sprijinirea participării universităţilor româneşti la programele şi iniţiativele dezvoltate în Spaţiul European al Educaţiei şi în Spaţiul European al Cercetării”, a declarat deputatul Marilen Pirtea.

