Deputatul Mihai Fifor, președinte PSD Arad arată că nu aroganța definește cel mai bine USR, ci nerușinarea.
„Nu aroganța definește cel mai bine USR. Nici obraznicia, nici agresivitatea și nici măcar dublul standard. Toate acestea pot fi regăsite, într-o măsură sau alta, în discursul și comportamentul politic al partidului. Există însă un cuvânt românesc, cu o încărcătură culturală aparte, care descrie mai bine decât toate acestea modelul politic promovat de USR: NERUȘINAREA.
Pentru români, rușinea nu a fost niciodată o slăbiciune. Timp de secole, ea a reprezentat una dintre marile limite morale ale comunității tradiționale. Omul răspundea nu doar în fața legii, ci și în fața propriei conștiințe și a judecății celor din jur. De aceea, limba română abundă în expresii precum „să-ți crape obrazul de rușine”, „să nu mai poți scoate capul în lume de rușine”, „m-ai făcut de rușinea lumii”, „m-ai făcut de mirul lumii”. Ele nu descriu simple stări sufletești, ci încălcarea unei limite morale. Pentru români, „obrazul” nu însemna doar chipul, ci reputația, demnitatea și capacitatea de a-i privi pe ceilalți în ochi fără să-ți fie rușine. Pentru că nimic nu era mai grav decât să te faci de rușine. Nimic.
De aceea apare o întrebare care ține mai degrabă de antropologia politică decât de competiția electorală. Mă întreb dacă lideri de import ca Dominic Fritz sau Clotilde Armand au înțeles vreodată cât de adânc este înrădăcinat acest cod cultural în societatea românească? Aici nu vorbim despre origine, cetățenie sau xenofobie. Ci despre înțelegerea celuilalt. Despre dorința de a-ți depăși autosuficiența dată de propriul tău model cultural pentru a putea dibui resorturile profunde care pun această nație în mișcare.
Cultura nu se moștenește prin certificatul de naștere, dar poate fi înțeleasă și asumată. Dacă ești curios să afli. Și dacă ai bun simț. Întrebarea este dacă, atunci când aspiri să conduci o comunitate, înțelegi și respecți codurile ei morale fundamentale.
Și aici revenim la USR.
USR și-a construit întreaga identitate politică pe ideea superiorității morale. A pretins standarde de integritate mai înalte decât pentru oricine altcineva. A cerut demisii la primele suspiciuni, a ridiculizat invocarea prezumției de nevinovăție în plan politic și a susținut că simpla aparență de incompatibilitate sau conflict de interese este suficientă pentru ca un demnitar să plece.
Numai că, atunci când probleme similare au apărut în interiorul propriului partid, criteriile s-au schimbat. Au apărut explicațiile juridice, circumstanțele speciale, interpretările, excepțiile și apelurile la răbdare până la o hotărâre definitivă.
Dintr-odată, ceea ce pentru adversari era motiv de demisie a devenit, în cazul propriilor lideri, motiv de solidaritate.
Aici nu mai vorbim doar despre dublu standard. Vorbim despre refuzul de a mai simți obligația de a respecta propriile principii. Iar în cultura românească, tocmai aceasta este definiția NERUȘINĂRII.
Pentru că omul căruia îi este rușine își recunoaște măcar inconsecvența. Omul nerușinat merge mai departe ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Continuă să pozeze în arbitru moral, deși nu mai aplică propriile reguli nici măcar propriei echipe.
În politică poți greși. Poți avea oameni care dezamăgesc. Niciun partid nu este imun la astfel de situații. Însă atunci când întreaga ta legitimitate se bazează pe superioritate morală, iar tu însuți abandonezi standardele pe care le-ai impus tuturor celorlalți, problema nu mai este doar credibilitatea. Devine o problemă de raportare la propriile valori.
Bătrânii spuneau că „frica de Dumnezeu și rușinea de oameni țin lumea în rânduială”. Poate că și politica românească ar avea nevoie să redescopere acest adevăr. Pentru că, atunci când dispare rușinea, dispare și ultima limită morală. Iar din acel moment nu mai vorbim despre aroganță, despre obraznicie sau despre dublu standard. Vorbim despre NERUȘINARE”, a declarat deputatul Mihai Fifor, președinte PSD Arad.