Deputatul PSD de Caraș-Severin, Marius Damian condamnă ferm atitudinea Rusiei față de Ucraina, și susține că Putin nu pedepsește astfel doar poporul lui Volodimir Zelenski, ci și propria comunitate.
„Doresc să îmi exprim solidaritatea față de poporul ucrainean, să îi asigur de sprijinul meu și îndemn pe această cale toți parlamentarii, toate autoritățile statului și pe toți românii să întindem o mână de ajutor tuturor refugiaților. Dacă am învățat un lucru până în ziua de astăzi, acela este că nu există nicio putere absolută în afară de Dumnezeu, dar din păcate acest lucru nu pot spune că îl înțeleg și anumiți lideri din această lume, care din dorința și setea lor pentru putere, condamnă la moarte fără urmă de remușcare popoare întregi”, a declarat Marius Damian.

