Consiliul Național al Intreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România a efectuat în perioada 14-21.04.2020, un amplu sondaj în rândul antreprenorilor cu privire la munca la domiciliu și necesitatea reîntoarcerii personalului la unitățile de producție. Repondenții au fost 63,3% microintreprinderi, 19,9% -intreprinderi mici, 10,1% intreprinderi mijlocii și 6,7%-alte forme de organizare. Antreprenorii au răspuns în proporție de 35,8% că sunt afectați în foarte mare măsură de actuala criză, 28,3% -în mare măsură, 12,4%-în mică măsură, 8,8% -în foarte mică măsură și 14,6% -nu sunt afectați. Situația economică pare a fi gravă. 30,1% dintre antreprenori prevăd o scădere a cifrei de afaceri cu 70%, 15,9% între 50 și 70%, 18,1% între 30 și 50%, 16,8% între 10 și 30%, 15% cu sub 10% și 4,1% nu au înregistrat scăderi ale cifrei de afaceri. În schimb, oamenii de afaceri cred că 37,6% dintre ei cred că afacerile lor își vor reveni în maxim șase luni, 29,6% în maxim 12 luni, 25,3%-între 1 și 2 ani și 7,5% peste 2 ani. Întrebați apoi care consideră că este data de la care angajații ar trebui să se reîntoarcă în unitate, pentru a relua activitatea economică, 51,8% au menționat că angajații ar trebui să se reîntoarcă după încetarea stării de urgență, 26,1% la începutul lunii mai și 22,1% după sărbătorile Pascale. De asemenea, antreprenorii chestionați estimează că pot reintegra personalul la nivelul anterior crizei, astfel: 57,5% în maxim 3 luni, 20,4% în maxim 6 luni, 8,8% în maxim 9 luni, 8% în mai mult de un an și 5,3% în maxim 12 luni. În ceea ce privește măsurile de prevenție a răspândirii virusului COVID-19 pe care antreprenorii le pot implementa în cadrul unității, aceștia au răspuns (răspunsuri multiple): măști de protecție (82,30%), dezinfectanți pentru igienizarea suprafețelor (74,80%), mănuși de unică folosință (61,90%), asigurarea unei distanțe mai mari între spațiile individuale de lucru (58,40%), altele (4,40%): viziere, lucratul în ture, lucratul 1 săptămână la birou/ 1 săptămână acasă, asigurarea transportului angajaților cu mașinile companiei, decontarea transportului angajaților cu mașinile proprii, work from home doar 3h/zi. Întrebați care consideră că sunt riscurile neîntoarcerii la lucru în următoarea perioadă, aceștia au răspuns (răspunsuri multiple): scăderi ale cifrei de afaceri (74,80%), pierderea clienților (51,80%), reducerea personalului ca urmare a afectării veniturilor (36,30%), încetarea activității economice ca urmare a afectării grave a relațiilor comerciale (35%), scăderea productivității muncii (27%) și apariția de sincope în comunicarea dintre angajator și angajați, precum și între angajați (19,90%). Printre efectele pozitive considerate de antreprenori ca urmare a implementării măsurilor de distanțare socială în cadrul întreprinderilor, aceștia au menționat (răspunsuri multiple): digitalizarea administrației publice (42,90%), debirocratizarea administrației publice (39,40%), digitalizarea întreprinderii (36,70%), îmbunătățirea comunicării instituționale (32,30%), identificarea unor noi oportunități de business (28,80%) și identificarea unor noi canale de vânzare (19,90%). În final, printre măsurile considerate necesare a fi luate în continuare în domeniul relațiilor de muncă, antreprenorii au propus: modificarea Codului Muncii astfel încât să permită flexibilitate în ceea ce privește derularea contractului de muncă și muncă la distanță (77,40%), introducerea unui termen mai mare de notificare în Revisal a modificărilor din contractul individual de muncă (50%), introducerea unui alt sistem de cuantificare a muncii la distanță care să nu presupună înscrierea în condica de prezență (37,20%), altele (3,20%): reducerea taxării salarizării, posibilitatea angajatorului de a recupera investiția în formarea profesională a angajatului etc.

