Simonis, la Marșul Eroilor

Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis a participat Marșul Eroilor. „Au trecut 20 de ani de când, la inițiativa suporterilor Politehnicii Timișoara, a avut loc primul Marș al Eroilor, un semn al recunoașterii și al neuitării celor care în 16 decembrie 1989 au pornit Revoluția în orașul nostru. Este un gest simbolic pe care mii de timișoreni îl fac în fiecare an și pornesc din Piața Maria, locul unde a început totul, spre Catedrala Mitropolitană, apoi la Operă, Memorialul Revoluției și până la locul unde mulți dintre cei ce ne-au dat libertatea își dorm somnul de veci, Cimitirul Eroilor.
Am răspuns invitației suporterilor lui Poli și am luat parte la acest marș. Nu ca om politic sau președinte al Consiliului Județean, ci ca simplu timișorean care nu vrea să dea uitării istoria. Astăzi nimic din ceea ce facem, spunem sau trăim nu ar fi posibil fără jertfa eroilor Revoluției. Și de aceea, sloganul “Cine uită e complice” este mereu de actualitate”, a declarat președintele PSD Timiș, Alfred Simonis.