Deputatul Vasile Nagy: Rudarii între istorie și responsabilitatea statului român

Rudarii reprezintă o populație cu o legătură istorică documentată cu spațiul românesc, apariția și continuitatea lor nu sunt accidentale, ci rezultatul direct al organizării economice și sociale a Principatelor Române. Timp de secole, rudarii au contribuit în mod substanțial la funcționarea satului românesc. Vasile Nagy, deputat de Arad, a susținut o declarație politică în Parlament cu tema „Rudarii între istorie și responsabilitatea statului român”.

„Cu toate acestea, rudarii au fost rareori recunoscuți ca subiect istoric și juridic legitim, fiind mai degrabă tolerați, administrați sau ignorați de autoritățile statale. În prezent, această situație depășește granițele României. Există comunități semnificative de rudari în Bulgaria, Serbia și spațiul ex-iugoslav, etc., comunități care utilizează limba română, își afirmă continuitatea istorică în raport cu spațiul românesc și solicită, în mod legitim, recunoașterea apartenenței lor la națiunea română. Aceste solicitări nu vizează acordarea unor privilegii, ci obținerea recunoașterii juridice și instituționale”, a declarat deputatul Vasile Nagy. În prezent, autoritățile române nu dispun de o politică publică clară, coerentă și funcțională în raport cu aceste comunități. Deocamdată, doar Bosnia și Herțegovina a recunoscut identitatea rudarilor și caracterul exclusiv românesc al limbii vorbite de rudari.

„Această recunoaștere nu trebuie să aibă un caracter simbolic, ci să constituie fundamentul juridic necesar elaborării unor politici publice coerente, al accesului la mecanisme de finanțare, al reprezentării instituționale și al protecției efective a drepturilor fundamentale. Autoritățile române sunt obligate să elaboreze și să implementeze o politică distinctă și funcțională pentru comunitățile de rudari din afara României”, a declarat deputatul Vasile Nagy. În opinia sa, trebuie create consulate specializate, nu doar niște acte formale și birocratice, iar rudarii să fie considerați ca o comunitate istorică tradițională în afara țării inclusă în strategiile și politicile externe ale României. În țară, este nevoie de o integrare reală a rudarilor.

„Statul român are o datorie istorică față de comunitățile de rudari. Această datorie nu poate fi îndeplinită prin declarații sau proiecte temporare, ci exclusiv prin recunoaștere juridică, garantarea drepturilor și asigurarea demnității. Rudarii nu solicită sprijin în sens asistențial, ci recunoașterea statutului lor legitim de parte integrantă a istoriei românești, a societății contemporane și, în mod potențial, a viitorului României”, a declarat deputatul Vasile Nagy.