Deputatul PSD de Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu a arătat că Romeo Dunca este vinovatul pentru faptul că județul pe care îl conduce nu a participat la Târgul de turism de la Paris.
„Caraş – Severinul nu a fost reprezentat la Târgul de Turism de la Paris exclusiv din vina lui Dunca.
Aşa cum se poate vedea din documentul ataşat (a cărui paternitate şi-o asumă chiar PeNeListul Romeo Dunca), pe 28 februarie a trimis o adresă către Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului prin care el, personal, anunţa că Centrul Judeţean pentru Promovarea şi Conservarea Culturii Tradiţionale Caraş – Severin nu va merge la Târgul Mondial de Turism de la Paris Expo Porte de Versailles. Motivul invocat era că, din sursele lui (proaste, ca de obicei), urma să nu fie votat Bugetul CJ Caraş – Severin în şedinţa din 4 martie 2024. Sunt două probleme aici:
1. Centrul Judeţean pentru Promovarea şi Conservarea Culturii Tradiţionale Caraş – Severin are personalitate juridică. Ceea ce înseamnă că Dunca a comis o ilegalitate când a luat o decizie peste capul conducerii instituţiei.
2. Aşa cum bine se ştie, Bugetul a fost votat pe 4 martie. Târgul de Turism de la Paris a avut loc în perioada 14 – 17 martie. Deci, motivul pentru care nu am fost reprezentaţi la Paris este fix căpoşenia lui Dunca. Era timp suficient să se aloce banii. Pur şi simplu, Dunca nu a vrut.
Mai mult, vă reamintesc că, aşa cum se poate vedea, încă de pe 1 februarie eu, în calitate de preşedinte al PSD Caraş – Severin am solicitat punerea în dezbatere a Bugetului pe 2024 şi votarea sa. Tergiversările au venit pe filiera PNL, pentru că liberalii nu voiau să accepte ideea simplă de a aloca fondurile de reechilibrare bugetară spre localităţile din mediul rural.
Rămân la părerea pe care am exprimat-o încă din 4 martie şi care este confirmată acum de circul făcut de Dunca şi PNL: şi-a bătut joc cu bunăştiinţă şi a transformat într-un subiect politic o chestiune asupra căreia, culmea, cădem cu toţii de acord (că avem nevoie de promovare turistică pentru judeţ)”, a declarat Silviu Hurduzeu.

