Universitatea Politehnica Timișoara, societate prestatoare de servicii energetice pentru localități

Pornind de la considerentul că o universitate face parte din orașul/regiunea în care se află, iar universitățile și orașele pot lucra împreună pentru a construi un viitor urban mai bun, Universitatea Politehnica Timișoara s-a atestat ca „Societate Prestatoare de Servicii Energetice pentru Localități”. În această calitate, la Centrul de Conferințe UPT a fost lansată oferta universității către potențialii beneficiari (factori de decizie din Consilii Județene, Primării, Regii autonome), cu participarea lui Cristian Ilie, director al Direcției de Eficiență Energetică din Ministerul Energiei. La eveniment au fost prezenți reprezentanți ai autorităților locale și județene din zona de vest a țării.
În continuarea reuniunii, moderate de prof. dr. ing. Viorel Ungureanu, directorul Institutului de Cercetare pentru Energii Regenerabile – ICER, Cristian Ilie, directorul Departamentului de Eficiență Energetică din Ministerul Energiei, a felicitat Universitatea Politehnica Timișoara, prima instituție de învățământ superior din România care s-a acreditat ca prestatoare de servicii în domeniul managementului energetic al localităților și a prezentat multiplele oportunități de finanțare de care pot beneficia primăriile pentru proiecte referitoare la eficiența energetică.
Oferta Universității Politehnica Timișoara ca societate prestatoare de servicii energetice în domeniul managementului energetic pentru localități a fost prezentată de prof. dr. ing. Nicolae Muntean, directorul Centrului de Cercetare „Controlul Conversiei și Stocării Energiei”, care a menționat legislația în domeniu, a abordat studii de caz, a amintit expertiza, specialiștii și dotările de care dispune UPT, dar și experiența în redactarea de proiecte, atragerea finanțărilor naționale și europene, precum și în managementul proiectelor.