Oprirea furnizării căldurii în sistem centralizat la Timișoara a determinat-o pe senatorul liberal Alina Gorghiu să declare că administrația locală este responsabilă pentru situația Colterm și că trebuie trasă la răspundere. „Șoc și groază la Timișoara! Incompetența administrației Fritz are consecințe grave pentru sănătatea publică. De astăzi, nu mai există căldură în spitalele din Timișoara! Este de neimaginat cum, în anul 2021, în plină pandemie, pacienții vor trebui să îndure frigul și probabil să se roage să nu plece acasă cu încă 10 afecțiuni, în timp ce, aceia care ar trebui să rezolve problema, ridică din umeri cu nonșalanță. Vă spun un singur lucru: așa ceva nu e de tolerat, iar cei care sunt vinovați pentru situația în care s-a ajuns azi trebuie să fie trași la răspundere și să plătească!”, a declarat Alina Gorghiu.
Primarul USRPLUS al Timișoarei, Dominic Fritz a anunțat că EON a sistat furnizarea gazului către Colterm, compania de termoficare a Timișoarei aflată în insolvență. Colterm are aproximativ 50.000 de abonați, printre care și școli și spitale din oraș.

