Deputatul Vasile Nagy: Orașul Ineu are nevoie de o dezvoltare economică echilibrată, durabilă și ecologică

Orașul Ineu are reale perspective de dezvoltare. Situat la intersecția a două importante căi de comunicație rutieră, Ineul merită o atenție specială din partea administrației locale. Deputatul arădean Vasile Nagy a susținut în Parlament o declarație politică dedicată Ineului.
„Orașul Ineu face parte din Regiunea Vest, regiune cu multe investiții străine directe, care au fost orientate în funcție de accesibilitatea și potențialul zonelor precum și de mentalitatea oamenilor de afaceri și de tradiția în domeniul respectiv. Aceasta este o regiune în plină creștere, cu multe rezultate economice superioare mediei naționale, care beneficiază de o pondere relativ ridicată a participării străine la capital pe fondul continuării schimburilor tradiționale și al unui comportament regional în continuă adaptare la mediul de afaceri internațional. Este necesar ca strategia de dezvoltare locală să devină un instrument de management care să ajute la stabilirea priorităților de dezvoltare și la investirea corectă a resurselor care sunt limitate”, a declarat deputatul arădean Vasile Nagy. Dar, din punct de vedere economic, strategia de dezvoltare a orașului trebuie să pună accent pe încurajarea dezvoltării IMM-urilor și pe accesarea de fonduri Europene pentru proiecte ce vizează cooperarea transfrontalieră. „Este necesar să stimulăm dezvoltarea economică prin dezvoltarea sectorului de construcții, prin asigurarea unor surse de informare, prin consilierea cetățenilor și în special a tinerilor în legătură cu programele de finanțare, prin utilizarea eficientă a resurselor locale. Trebuie să fim preocupați și de capacitatea de dezvoltare a generațiilor viitoare, să avem grijă să asigurăm un climat de echitate prin manifestarea unor viziuni asupra procesului dezvoltării pe termen lung și să asigurăm interconexiunea între dezvoltarea economică, nevoile sociale și protecția mediului. Trebuie să avem în vedere încurajarea inovării în cadrul sectorului IMM-urilor, ce tip de facilități putem să le oferim investitorilor care vin în Zona Industrială. Pentru ca Ineul să redevină un oraș prosper, modern și curat este nevoie de proiecte de dezvoltare pentru conservarea și managementul resurselor naturale, pentru producerea de energie verde și de dezvoltarea socio–economică. Este important ca Ineul să devină o destinație atractivă pentru turism și afaceri conexe prin promovarea turismului local pentru atragerea unor investitori care să desfășoare activități productive. Orașul Ineu are nevoie de o dezvoltare economică echilibrată, durabilă și ecologică”, a declarat Vasile Nagy, deputat de Arad.