Ziua Limbii Române a fost sărbătorită în cadrul unui eveniment devenit deja o frumoasă tradiție a bibliotecii Ovid Densușianu, organizat cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara.
Întâlnirea a debutat cu un moment solemn și emoționant: îndrăgitul artist Cristian Fodor a intonat Imnul de Stat al României. După acest moment, Ioan Sebastian Bara, managerul bibliotecii, a deschis manifestarea și a vorbit despre frumusețea limbii române, despre felul în care ea ne unește și ne păstrează aproape de rădăcinile noastre. Apoi, i-a oferit cuvântul doamnei Paulina Popa, poetă, scriitoare și editoare, o prezență bine cunoscută și apreciată în viața culturală hunedoreană, care a moderat evenimentul.
La întâlnire au luat cuvântul cei mai cunoscuți și mai îndrăgiți scriitori și autori hunedoreni: Camelia Ardelean, Marioara Ardelean, Mihai Barbu, Dumitru Buțoi, Mirela Cocheci, Marcela Constantinescu, Raul Constantinescu, Simona Cozma, Nicolae Crepcia, Ianina-Ulpia Cupșan Morar, Gelu Dobrescu, Dumitru Dumitrescu, Florin Faur, Nora Hruban, Radu Igna, Virgil Iovița, Dorina Brândușa Landen, Daniel Marian, Maria Moise, Ileana Cornelia Neaga, Dorel Neamțu, Elena Petruț, Carmen Pinte, Gheorghe Pop, Maria Popa, Maria Sângerean, Aurelian Sârbu, Constantin Stancu, Dumitru Tâlvescu, Dumitru Tuhuț, Tiberiu Vințan.
Scriitorii și poeții hunedoreni prezenți au vorbit cu dragoste despre limba română și au oferit publicului lecturi din propriile creații. Prin gândurile și cuvintele rostite din inimă, aceștia au creat o atmosferă caldă, de suflet.

