Alertă în vestul țării după ce în Serbia a fost confirmat primul caz de pestă porcină africană.
Prin adresa înregistrată la Autoritatea Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor nr.3462/20.01.2020, Comisia europeană a informat despre apariția primului caz de Pestă porcină africană din Serbia, la mistreți in localitatea Peterlas – Serbia de est, la granița cu Bulgaria. DSVSA Caraș Severin dispune respectarea unor măsuri. Astfel, se interzice creșterea liberă a porcinelor domestice în vecinătatea fondurilor de vânătoare precum și pe suprafața gropilor de gunoi și în raza acestora, în scopul evitării contactului cu populația de porci mistreți; scroafele/vierii nu vor fi scoși din exploatație în scopul montei cu animale din altă exploatație. Populația este avertizată să nu cumpere purcei din locuri afectate de boală sau necunoscute, fără a fi identificați (cu crotalie) și fără certificat sanitar-veterinar de sănătate eliberat de medicul veterinar de liberă practică împuternicit. Crescătorii de porci trebuie să nu folosească în hrana animalelor iarbă culeasă de pe câmp, pentru că aceasta ar fi putut să vină în contact cu porci mistreți bolnavi. Creșterea porcilor trebuie să fie doar în spații îngrădite fără a avea posibilitatea de a veni în contact cu porci străini, porci mistreți sau cu proprietari străini care dețin porci domestici. Toți crescătorii de animale, persoane fizice sau juridice au obligația de a notifica orice suspiciune de boală sau mortalitate la porcine. În zonele de frontieră cu Serbia se va acționa pentru recoltarea mistreților și a exemplarelor din speciile: șacal, vulpe, cioară grivă și coțofană de către vânători și personal specializat până la fâșie cu încadrarea în cotele de recoltă aprobată.

