Primăria municipiului Arad a postat la transparență proiectul de hotărâre privind impozitele și taxele locale pentru anul 2025. O simplă lectură a documentului arată faptul că arădenii vor avea de plătit anul viitor taxe mult majorate față de anul în curs. La unele capitole, creșterile sunt substanțiale, mult peste rata inflației, care până acum a justificat măririle anuale ale taxelor și impozitelor locale.
„Arădenii trebuie să se pregătească să scoată din buzunar, anul viitor, cu mult mai mulți bani ca și până acum pentru plata taxelor și impozitelor locale. Primăria a postat la transparență documentul prin care acestea vor fi legiferate în Consiliul Local. Surpriza cu totul neplăcută este că la multe categorii, creșterile ajung aproape să dubleze taxele plătite anul acesta. Bineînțeles, proiectul de hotărâre a fost făcut public după ce au trecut alegerile locale, adică în 6 august, cu aproape două luni după ce arădenii și-au reales primarul și au votat componența noului Consiliul Local al Municipiului Arad. Creșteri importate vor fi la impozitele pe clădiri, autoturisme, terenuri. Interesant este că procentul de majorare nu a fost aplicat și deținătorilor de bărci de diferite categorii, care vor plăti doar câțiva lei mai mult ca anul acesta. Arădenii trebuie să știe că au votat oameni care le bagă efectiv mâna în buzunare, odată de vor vota impozitele și taxele locale așa cum au fost ele stabilite de Primărie. Încă ar mai fi timp de modificări prin dezbateri publice însă, conform experienței ultimilor ani, este greu de crezut ca acestea, dacă vor fi convocate, să poată schimba ceva. Deci, anul 2025 va aduce sărăcie și taxe uriașe pentru arădeni, pentru că așa a decis conducerea Primăriei, votată, după cum știm, de o mică parte a arădenilor cu drept de vot”, a declarat Vasile Nagy, deputat de Arad.

