Alfred Simonis, președinte PSD Timis și președinte interimar al Camerei Deputaților îl acuză pe Alin Nica că a furat startul campaniei electorale și prin Poșta Română și-a trimis tuturor pensionarilor din Lugoj un pliant cu imaginea sa.
“Președintele Partidului Național Liberal Timiș, Alin Nica, folosește Poșta Română și angajații ei pentru a-și face campanie electorală! Zilele trecute, bătrânii din Lugoj au primit pensiile și la fiecare fluturaș de pensie a fost atașat un pliant cu imaginea liberalului Alin Nica. O astfel de acțiune este fără precedent în județul Timiș și arată modul în care Nica înțelege să facă politică, dar, totodată, trădează disperarea unui om care știe că zilele sale în fruntea Consiliului Județean sunt numărate. Ca de fiecare dată, șeful liberalilor nu își va asuma răspunderea pentru ceea ce se întâmplă, va găsi vinovați în alte părți și va dezvolta teorii conspiraționiste. Doar că, de această dată, dovezile sunt mai mult decât clare. La fel de răspunzător pentru această acțiune se face și Adrian Lulciuc, directorul Sucursalei Regionale de Poștă Timișoara, căruia îi solicităm de urgență demisia din funcția pe care o ocupă. Alin Nica și acoliții săi trebuie să înțeleagă că nu pot folosi instituțiile în care și-au plasat oameni în funcții de conducere pentru a face campanie electorală”, a declarat Alfred Simonis, președinte PSD Timis și președinte interimar al Camerei Deputaților.

