Sârbii din România sărbătoresc pe 7 ianuarie, Crăciunul pe rit vechi. La Arad, zeci de credincioși s-au adunat în această seară, în Ajun de Crăciun, în curtea bisericii sârbești din cartierul Gai pentru a începe sărbătoarea. Nu au uitat de o tradiție veche, aprinderea badnjak-ului, adică a unui trunchi de stejar. Focul lui e menit să alunge răul de peste an.
Ajunul Crăciunului este sărbătorit mai întâi prin slujba care are loc la biserică. Apoi, urmează aprinderea badnjak-ului. De fapt, aprinderea stejarului reprezintă un nou început și este o tradiție păstrată de sârbi cu sfințenie. Focul aprins în ajunul Crăciunului are o semnificație aparte. El alunga răul din anul ce trece și le da putere credincioșilor în anul ce va veni.
După ce stejarul aprins a ars complet, credincioșii pornesc spre casă, dar se opresc, pe drum, să își colinde prietenii.

