Un nou proiect muzical se lanseaza la final de an: Alice – SIXTEEN

La final de 2023 un nou proiect muzical apare pe piața din România, tânăra și talentata Alice lansând single-ul și videoclipul SIXTEEN. Piesa este scrisă de Marcel Prodan și Andrei Nemirschi, autorii super hitului „Mr. Saxobeat”, iar videoclipul regizat de Andrei Nemirschi a fost filmat într-un parc de distracții din Eforie. Textul piesei reprezintă un punct de plecare pentru o discuție asupra clauzei „Romeo și Julieta” din Legea 217/2023.
“”SIXTEEN” este o piesă în care eu am foarte mare încredere, o piesă de suflet pentru care am lucrat foarte mult, împreună cu autorii piesei, Marcel și Andrei, cu care m-am înțeles de minune. Sper să fie apreciată atât de publicul din România cât și de cel din străinătate.”, a declarat Alice.
Clauza „Romeo și Julieta” protejează, în esență, dragostea adolescentină și relațiile romantice între persoane tinere care sunt apropiate ca vârstă, dar se află de o parte și de alta a limitei legale a majoratului.