Liberalul Romeo Dunca, președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin își arată pe contul de socializare nemulțumirea fața de justiția cărășană.
„Miercuri, 6 septembrie, la Tribunalul Dolj am avut termen într-un proces cu judecătorul Rustin Ciasc. El, în calitate de parte vătămată, iar eu în calitate de pârât. Obiectul procesului: anumite postări făcute de mine pe rețelele sociale, preluate de presă și care, după părerea reclamantului, ar face parte dintr-un plan bine pus la punct de defăimare a respectivei persoane. Citind acuzațiile pentru repararea cărora mi se cer câteva sute de mii de lei și știind revolta încercată de subsemnatul atunci când le-am scris am înțeles că noi, cei doi, suntem din lumi diferite. Părerea mea, fundamentată pe informațiile din ultimii ani pe care le-am găsit în activitatea trecuta a Consiliului Județean, coroborate cu cele citite în presa care prezintă pe larg sentințe greșite și distrugerea destinelor unor oameni nevinovați sau, în cel mai rău caz, nu atât de vinovați încât sa fie arestați ilegal, am făcut-o publică. Astăzi am dat de articolul postat mai jos și care are o legătură directă cu procesul la care m-am prezentat acum câteva zile. De fapt e o continuare a altor două, având subiect aceeași persoană. Nu l-am comandat eu. Nici pe acesta, nici pe celelalte două care mi-au întărit convingerile și au stat la baza a ceea ce am scris în trecut.
Eu sunt un om simplu, fără cunoștințe juridice dar care am crescut cu cheia la gât și mi-am văzut părinții doar seara când veneau obosiți de la muncă. Tatăl meu nu a lovit-o pe mama niciodată, chiar dacă a fost de trei ori beat, în 40 de ani, iar bunicul meu mi-a spus când eram mic că decât să mă cert cu un alt copil de care nu sunt sigur că e vinovat, mai bine iert doi care sigur, mai demult mi-au făcut rău. Părinții, profesorul ,preotul și doctorul erau cei care dețineau adevărul suprem, iar judecătorul era deasupra tuturor. Un fel de Dumnezeu căruia nimeni nu avea puterea să-i conteste vorbele. Iar atunci când ele erau rostite rămâneau drept referință care trebuia să ne lumineze calea. Asta am învățat și așa am crezut.
Apoi am venit la Reșița și ce am găsit aici? Zeci de procese pierdute de Consiliul Județean la Reșița și câștigate, în final, la Curtea de Apel Timișoara. Adică sentințe și hotărîri, date incorect aici, au fost îndreptate de altă instanță superioară. Apoi am citit in presă si am auzit lumea neînțelegând cum e posibil ca un judecător ce se cere respectat să își bată concubina în mod ordinar. După care tot el, în loc să se rușineze si să o lase moartă, dorește bani pentru că un președinte de judet ales printre altele și pentru că a promis că va spune lucrurilor pe nume, a îndrăznit să arate aceste fapte public. Cu atât mai mult cu cât presa însăși o face. Mai departe, tot aici am vazut anchete penale semnate de procurorul șef de la DIICOT, cu mandat de conducere prelungit periodic de parcă trebuia tinut in sah,ce conțin informații mincinoase urmate de trimiteri în judecată și de arestări ilegale făcute de același judecător care greșește grav, intenționat sau din prostie.
Am fost avertizat de mai multe ori să tac din gura. Si că ar trebui să-mi fie teamă să vorbesc atât de mult. Mai ales dacă e vorba de justiție și cu atât mai mult de cea din Caraș. Am simțit pe proprie piele ce înseamnă să ai parte de ea. Nu pot să tac deoarece oamenii au dreptul să stie și să se revolte. Iar cu cât mai mulți și mai importanți o spun, cu atât e mai bine. Pentru cetățeni, dar mai ales pentru cei din sistem care sunt corecți și de bună credință. Am avut procese la Reșița în care am primit soluții nefavorabile. Sunt în litigiu cu o persoana care e colegă de servici cu soțul unei doamne judecător care si-a oprit atenția asupra mea si care, in mod firesc trebuia să se abțină de la judecată dar nu a făcut-o. Cu alta ocazie am fost obligat la Reșița să plătesc daune morale lui Popovici, pierzând procesul care a depins de declarația fostului președinte de CJ , Silviu Hurduzeu. Cu care eram în litigiu iar un alt judecător de aici nu a ținut cont de asta, deși a fost informat de către avocatul meu care a și cerut înlăturarea declarațiilor acestuia, așa cum spune procedura legală. Nu a ținut cont și am pierdut. Nedreptatea a fost în final reparată de Curtea de Apel Timișoara si, în loc să plătesc în acea speță, am încasat cateva mii bune de lei drept cheltuieli de judecată de la Popovici. (Mi-a trimis urgent banii de pe numele unei alte persoane scriind in mandatul postal doar nr de dosar. De frica să nu dau la presă probabil. Desi intr-un alt proces pe care l-am pierdut tot cu el si tot la Reșița, rămas definitiv pt că in mod stupid am uitat să fac recurs și să am șansa să repar la Curtea de Apel Timișoara am platit si eu cheltuieli de judecata. Dar eu am scris de la cine vin banii.) Da, de la Ionuț Popovici cel favorizat de judecătorul reșițean. Apoi am câștigat la rând mai multe procese extrem de importante la Reșița, judecate de magistrați din Reșița. Am avut noroc să se întâmple așa exact atunci când pierdusem orice speranța că pot fi judecat corect în orașul în care lucrez zi de zi. După care, speranța că există magistrați corecți și la noi în oraș a reînviat și in sufletul meu. Am ajuns din nou, să cred că un om poate fi judecat corect și aici. Chiar dacă persoana respectivă e mai ciudată sau încurcă socotelile cuiva. Doar că emoția de a vedea pe mâna cui ajunge dosarul, a rămas încă. Am fost găsit nevinovat, de data asta definitiv, de un alt judecător reșițean într-un proces în care chiar domnul Ciasc, la cererea aceluiași Popovici Ionuț, a desființat soluția de clasare a mai multor plângeri penale împotriva mea unde nu existau faptele reclamate respective și m-a trimis înapoi la cercetare la DNA.
Acestea sunt motivele pentru care sunt obligat, din poziția pe care o am, să sesizez aceste lucruri anormale. Indiferent dacă la capătul acestor demersuri va exista o penalitate pe care un alt judecător mă va obliga să o plătesc. Pentru că această luare de poziție, pentru unii curajoasă pentru alții inconștientă, e singura șansă să se îndrepte lucrurile și la noi în județ. Adică să dea curaj magistraților corecți și să-i acopere de penibil pe cei slab pregătiți. Sau părtinitori, care răspund la comenzi. Iar dacă revin la educația elementară pe care am primit-o de la doi oameni simpli cum au fost părinții mei, atunci un bărbat, care își lovește femeia de lângă el sau dă o soluție proastă ce distruge destinul uni alt om, e un mare nenorocit. Chiar dacă respectivul e un pretins brav judecator. Să fie clar! Chiar dacă ceea ce am spus acum, ori părerea pentru care am fost dat în judecată de dl Ciasc, mă va costa câteva sute de mii de lei. Prefer sa dorm mai liniștit lipsit fiind de bani, decât să am disconfortul de a trăi intr-o țară în care un magistrat care s-a comportat deplorabil mi-a închis gura de frică și mi-a luat dreptul de a spune lucruri de care sunt convins. Și eu și cei din presa care fac articole ample exact despre aceleași lucruri.
Vizavi de ceea ce urmează să se întâmple zilele urmatoare mai am o serie de întrebări și nelămuriri. De care depind multe lucruri din viitorul acestui județ și a cărui grija mi s-a dat: Cum se va judeca, la Tribunalul Caraș-Severin, procesul cu fapte multe și grave, prejudicii de milioane și mulți inculpați importanți, ce are termen în 14 septembrie 2023? De ce nu scrie nimeni de el, deși are o mare importanță pentru județ? Va fi judecat de același Ciasc care a dat o soluție strâmbă în cel cu arestarea ilegală a celor trei victime ale erorii de judecată? De ce a durat 7 ani și a avut 49 de termene? Va fi o sentință blândă dacă o va judeca Ciasc? Spun asta ținând cont de faptul că unul din principalii acuzați de procuror este partener de afaceri, fiind prezent în trecut în multe lucrări pe bani publici ca asociat cu firme deținute de Cătălin Vranceanu, soțul procurorului șef pe mai multe mandate temporare la DIICOT Caraș. Adică exact procurorul care a strecurat informații greșite în propunerea de arestare pe care a validat-o tot în mod greșit judecătorul cu care sunt eu în proces ? Ori cei doi sunt extrem de inteligenti fiind absolventi cu note mari la școală. Cum e posibil să greșească amandoi in același fel ? Si cum de mandatul doamnei Vranceanu de la conducerea DIICOT a fost prelungit la exact cateva zile de la arestare ? Si cum de raspunsul de la parchet legat de infractiuni constatate de Camera de Conturi Resita legate de activitatea DDJ cu prejudicii de aproape 5 milioane clasate in primele cercetari si repuse pe rol in camera preliminara sunt clasate din nou si raspunsul vine la DDJ exact in febra arestarii directoarei acestuia Maria Paulescu iar in vidul de putere dosarul dispare desi are nr de inregistrare noi nemaiputand face recurs în timp util ? Si culmea , scapa Rof si Ionescu Lucian si altii si altii din marea familie cărășeană care a condus sau beneficiat in judet?? Se va amâna din nou judecata? Dacă da, până când? Iar dacă se mai amână, nu se vor prescrie faptele? Oare nu asta se așteaptă? Ca făptuitorii să rămână cu sumele eludate, iar bugetul de stat, ca de obicei cu paguba? Iar cetatenii cu senzatia că asfaltul turnat la ei pe drum are 10 cm nu 8 cat am gasit eu personal intr-un oarecare caz?… Si ce dovada mai clară trebuie ca să intelegi cum s-a furat dacă in rechizitoriul acestui caz se exemplifica un nr de 33 de facturi fictive de mixtura asfaltică care au fost platite deși asfaltul nu a fost livrat deși el a fost receptionat si decontat in lucrarile respective. Sunt simple întrebări pe care și le poate pune oricine: un om simplu, un jurnalist, un președinte de județ, de ce nu și vreun judecător de la Inspecția Judiciară, dornic de aflarea adevărului.…”, a scris Romeo Dunca pe contul său de Facebook.