Liberalul Luchian Savu a pierdut Primăria Șandra

Mihai Ritivoiu, prefectul județului Timiș a anunțat că liberalul Luchian Savu nu mai este primar al comunei timișorene Șandra. „Am emis ordinul de încetare a mandatului de primar al comunei Şandra, domnul Luchian Savu, dat fiind că raportul ANI privind incompatibilitatea domnului primar a rămas definitiv în instanță. Atribuțiile funcției de primar vor fi preluate din acest moment de viceprimarul comunei”, a declarat prefectul Ritivoiu.
Luchian Savu a pierdut procesul cu ANI, fiind declarat incompatibil deoarece în perioada 2012-2016 a exercitat simultan funcția de primar și cea de membru al consiliului de administrație la școala din comună. În septembrie 2022, primarul a pierdut procesul cu ANI, dar a mai rămas pe funcție încă cinci luni de zile pentru că secretarul comunei nu a întocmit referatul de legalitate.