Traficul pe Aeroportul Timișoara și-a revenit aproape de valorile din 2019. „În 2020, traficul pe Aeroportul Timișoara a scăzut cu peste 70 la sută, dar revenirea a depășit toate așteptările. Toată lumea spunea că vom reveni la nivelul anului 2019 până în 2025. În realitate, acum ne aflăm la 9 la sută mai puțin decât în aceeași lună a anului 2019. Este foarte bine. În ce privește cursele operate, avem o scădere de doar 2 la sută față de 2019. Cargo a crescut constant, existând un plus de 58 la sută față de 2019. În ceea ce privește cursele de charter, a fost o surpriză cu adevărat plăcută. A crescut în proporție de 98 la sută față de aceeași perioadă a anului 2019”, a declarat Daniel Stamatovici, directorul Aeroportului Timișoara.