Primarul din Știuca e șef la PNL Lugoj

Biroul Politic Județean al PNL Timiș a decis cu unanimitate de voturi, numirea lui Vasile Bejera, primar al comunei Știuca, în calitate de Președinte Interimar al Organizației PNL Lugoj.
Decizia vine ca urmare a faptului că organizația PNL Lugoj nu a organizat alegeri statutare, desconsiderând timp de 1 an, solicitările repetate ale conducerii județene și naționale. Totodată, s-a luat în considerare modul deficitar în care actualul primar al orașului Lugoj colaborează în interiorul organizației PNL Timiș și s-au analizat suspiciunile care planează asupra intențiilor politice ale acestuia.
Mandatul noului președinte interimar va fi acela de a găsi cele mai bune soluții pentru ca organizația locală din Lugoj să înceapă să funcționeze corect din punct de vedere statutar, politic și administrativ.
Decizia Biroului Politic Județean al PNL Timiș vine ca o măsură constructivă menită să încurajeze dialogul și identificarea celor mai bune modalități prin care obiectivul PNL Timiș este respectat, și anume: politica în interesul cetățenilor.
În acest sens, organizația județeană a Partidului Național Liberal își exprimă deschiderea și disponibilitatea pentru toți cei care cred că pot aduce plus-valoare prin contribuția lor, la consolidarea echipei liberale din Lugoj.