Deputatul Vasile Nagy: Alături de colegii arădeni, am sărbătorit Ziua Unirii Principatelor la Iași

O delegație arădeană condusă de deputatul AUR Vasile Nagy a participat astăzi, alături de George Simion, la Iași, la manifestările dedicate Zilei Unirii Principatelor. Cu această ocazie, la Iași a avut loc și o adunare menită să aniverseze împlinirea a doi ani de la primul congres al AUR.
„Am fost, alături de mai mulți colegi din Arad, printre cei care au ales astăzi să sărbătoreasca la Iași împlinirea a 163 de ani de la Unirea Principatelor. Delegația noastră a participat la adunarea populară din capitala Moldovei, în semn de omagiu față de cei care au reușit să pună pe harta Europei primul stat românesc, din care a luat naștere, după 1 decembrie 1918, România Mare. Pentru noi, a fost un gest simbolic: Unirea Principatelor s-a făcut prin strădania acelor patrioți care acum mai bine de un veac și jumătate au știut să pună interesul național mai presus de orgoliile mărunte. La fel cum alți români patrioți, după Primul Război Mondial, au pus, la Arad, bazele a ceea ce apoi a devenit România Mare. Pentru AUR, partidul românilor, cele două date importante din istoria noastră au o semnificație aparte: 1 decembrie, în anul 2019, a reprezentat momentul lansării Alianței pentru Unirea Românilor iar primul congres al partidului a avut loc la 24 ianuarie, în 2020. La Iași, a avut loc o manifestare dedicată aniversării a doi ani de la congresul AUR la care de asemenea delegația arădenilor a fost prezentă”, a declarat Vasile Nagy, deputat AUR Arad.