PES activists România lansează campania #RomâniiMerităÎnSchengen

Organizația PES activists România a decis lansarea campaniei “RomâniiMerităÎnSchengen”, în cadrul Adunării sale Generale de la Sinaia. Această inițiativă își propune să convingă decidenții europeni de necesitatea primirii României în spațiul Schengen, după ce prima inițiativă a organizației, #RomâniaCereSchengen, a permis depunerea unei petiții, semnate de peste 50.000 de români, la nivelul instituțiilor europene și a condus la o rezoluție de sprijin din partea Parlamentului European.
„Unul dintre cele mai importante subiecte discutate în cadrul Adunării Generale a fost aderarea României la Schengen, pe care cu toții o așteptăm de ani de zile, dar din diferite motive, mai mult sau mai puțin obiective, încă nu s-a luat această decizie, la nivel european. PES activists România a decis să se implice activ pentru a convinge decidenții europeni de necesitatea primirii României în Spațiul Schengen, iar în perioada următoare vom demara o serie de acțiuni la nivel național și european în acest sens“, a declarat Ilie Cheșa, președintele PSD activists Arad.
„Românii așteaptă de prea mult timp aderarea la spațiul Schengen. Respectăm toate cerințele tehnice iar contextul politic european și cel regional reprezintă argumente suplimentare pentru a adopta o astfel de decizie de îndată. Acest lucru ar facilita spre exemplu transportul de mărfuri și produse, conducând la un export mai mare și poate chiar scăderea prețurilor. Suplimentar românii ar fi în sfârșit tratat ca ceilalți cetățeni europeni iar sentimentul de apartenență la UE s-ar întări. Nu în ultimul rând situația din Ucraina ar trebui să convingă decidenții europeni de necesitatea rapidă a acestei decizii”, a declarat eurodeputatul Victor Negrescu, coordonatorul național PES activists România.
Organizația a început deja demersurile prin trimiterea unei scrisori oficiale din partea europarlamentarului social democrat către Președinția Franței la Consiliul UE, provocând un mesaj pozitiv din partea președintelui Franței, Emmanuel Macron. PES activists România va trimite scrisori către fiecare decident european care poate influența decizia, va organiza campanii de promovare atât în statele membre cât și în diferite zone din țară cu scopul de a genera o decizie pozitivă.