Managerii spitalelor publice din județul Hunedoara, întâlnire pentru analizarea deficiențelor

0

Prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian, i-a convocat la o întâlnire de lucru pe toți managerii celor douăsprezece spitale publice din județul Hunedoara.

Întâlnirea a fost organizată pentru a fi analizate deficiențele constatate ca urmare a controalelor desfășurate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Hunedoara, în perioada 05.10.2021 – 02.11.2021, privind asigurarea în spitale a condițiilor de securitate la incendiu.

Au mai participat la discuții subprefectul Lorincz Szell, președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor și directorii executivi ai Direcției de Sănătate Publică și Casei Județene de Asigurări de Sănătate, Sebastian Mezei, respectiv Adrian David.

După analiza situației deficiențelor constatate, legate de activitățile de prevenire a incendiilor, managerii spitalelor au prezentat măsurile luate pentru remedierea acestora, inclusiv evaluarea costurilor aferente implementării acestor măsuri.

Prefectul Călin Petru Marian a solicitat directorilor de spitale să depună proiecte pentru investiții și modernizare, în contextul în care, prin Planul Național de Redresare și Reziliență, cea mai mare parte a sumei alocată de organismele europene, va fi direcționată către sistemul sanitar. De asemenea, o parte din fondurile necesare acestor tipuri de investiții poate fi solicitată din fonduri guvernamentale.

La finalul întâlnirii a mai fost analizată gestionarea situațiilor de supraaglomerare în spitale și mai ales în unitățile de primiri urgențe și secțiile de terapie intensivă, cu pacienți infectați cu virusul SARS-CoV-2, care au dezvoltat forme severe sau grave și care necesită suport respirator.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here