Muzeul Civilizației Dacice la Orăștie

Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest și Primăria Municipiului Orăștie, în parteneriat cu Consiliul Județean Hunedoara, au semnat contractul de finanțare pentru „Realizarea Muzeului Civilizației Dacice, cu reabilitarea și modernizarea străzilor de acces, în Municipiul Orăștie”. Este o investiție în valoare totală de peste 5 milioane de euro, care prevede înființarea unui nou muzeu al civilizației dacice în județul Hunedoara, la Orăștie, prin restaurarea, refuncționalizarea și dotarea clădirii de pe strada Nicolae Bălcescu nr. 16. Sunt prevăzute înlocuirea învelitorii imobilului, revizuirea șarpantei din lemn, refacerea finisajelor interioare și exterioare, refacerea instalațiilor electrice, sanitare și de încălzire, anveloparea planșeelor, dotarea cu echipamente IT și cu mobilier etc. Muzeul va prezenta expoziții permanente de etnografie și arheologie – „Civilizația Dacilor din Munții Oraștiei”, de icoane și de carte veche, precum și expoziții temporare.
Valoarea totală a investiției este de 24.283.201,91 lei, din care 22.821.748,98 lei reprezintă fonduri nerambursabile. Perioada de implementare este de 43 de luni.