Nu ai reușit să dai jos câteva kilograme? Trei trucuri pentru a arăta mai slabă

Dieta nu a funcționat perfect, dar totuși ai vrea ca să ai un corp de manechin. Poți recurge la câteva trucuri simple, care te vor ajuta să arați mult mai bine.

  1. Poartă haine de mărime corectă

În general, femeile mai plinuțe încearcă să ascundă această problemă și poartă haine lungi, largi, de obicei cu o mărime mai mare. Dar, hainele largi nu fac decât să te mărească, nu să te ascundă așa cum speri. Nici cele cu un număr mai mic nu te fac să obții ceea ce-ți dorești, deoarece te fac arați îndesată cu forța în ele.

  1. Poartă haine de lungime corectă

Nu numai mărimea este importantă, ci și lungimea hainelor. Majoritatea femeilor poartă haine lungi, fără ca acestea să le confere și aspectul dorit. O bluză sau o fustă prea lungă o să mărească lărgimea. De exemplu, o fustă prea lungă îți va acoperi partea mai subțire a picioarelor și vei părea mai grasă și mai scundă decât în realitate.

  1. Poartă un sacou maxi

Acesta te va ajuta să pari mai înaltă și te va ajuta să  arați foarte bine. Sacoul puțin mai lung poate fi asortat cu o rochie sau o pereche de blugi. Pot fi purtate inclusiv sacouri cu dungi, dar mare atenție: doar dungile verticale lungesc corpul și te arată mai slabă.

Un sacou descheiat dă impresia de subțire și alungire, același efect avându-l și eșarfele lungi gen fular purtate neglijent, atârnate după gât lângă un cardigan.