Deputatul PSD Florin Tripa: una spune sufletul şi speranţele şi alta zice raţiunea

Florin Tripa, deputat PSD Arad, a ţinut să mulţumească printr-o postare pe Facebook arădenilor care au votat pentru Viorica Dăncilă. Deşi nu îşi ascunde dezamăgirea faţă de rezultatul votului, Tripa se angajează să rămână acelaşi parlamentar care cunoaşte obiectivele şi nevoile Aradului, pentru care va lupta neîncetat până la încheierea mandatului său în Camera Deputaţilor. „Precum în orice competiție, spiritul de corectitudine și eleganță sunt obligatorii într-o democrație solidă. Una spune sufletul și speranțele iar alta zice rațiunea și raportarea la o realitate validată la vot de milioane de români. Este natural să le mulțumesc sincer celor care ne-au votat și și-au pus întreaga încredere în doamna Viorica Dăncilă. Noi am crezut și credem într-o Românie a unității de conștiință și aspirații, o țară eliberată de ură, de învrăjbire națională. Și astfel trebuie să și fie! Să începem ziua de azi și cea de mâine cu gândul la ceea ce putem face pentru oameni, pentru români, pentru arădeni. Din punctul meu de vedere, nu mi-am permis niciodată să îi împart pe cetățenii acestui județ în PSD-iști, PNL-iști ori USR-iști, pentru mine sunt locuitori demni de respect ai acestei regiuni, în slujba cărora mă aflu prin puterea cu care m-au investit chiar ei. Cea a VOTULUI! Am fost și rămân același om modest și muncitor, parlamentarul care își cunoaște extrem de bine fișa postului, dar mai ales obiectivele și nevoile Aradului pentru care voi lupta neîncetat”, a scris deputatul Florin Tripa pe contul său de Facebook.