Deputatul Vasile Nagy: Astăzi, cu prețuire și respect pentru comunitatea romilor din România

Ziua de 8 aprilie este sărbătorită în fiecare an drept Ziua internațională a romilor. În țara noastră, 8 aprilie este Sărbătoarea etniei romilor din România. Astăzi se cuvine deci să vorbim cu respect și prețuire despre această comunitate care, de-a lungul timpului, a avut parte de multe momente triste dar pe care avem datoria să o sprijinim pentru a-și conserva identitatea și valorile.
„Când ne referim la comunitatea romilor din România vorbim despre o etnie ce a fost supusă, ani de-a rândul, discriminărilor. Nu putem uita adevăratul Holocaust declanșat împotriva lor de regimul Antonescu sau de sutele de ani în care romii au fost ținuți în robie. Dar toate acestea aparțin acum trecutului pe care suntem datori să-l cunoaștem, pentru a nu-i repeta greșelile. Romii au nevoie de sprijin și înțelegere dar și de politici sociale mult mai aplicate și eficiente. Conservarea datinilor și tradițiilor lor este de asemenea o misiune care cade în sarcina noastră pentru că romii, alături de toate celelalte etnii care întregesc poporul român de azi, reprezintă o valoare pe care nu ne putem permite să nu o luăm în considerare. Deci, înțelegere, prețuire, politici eficiente, nu discriminare și desconsiderare, asta trebuie să le asigurăm acestor concetățeni ai noștri. De ziua lor, să le urăm deci un sincer: La mulți ani!”, a declarat Vasile Nagy, deputat de Arad.