Tabără s-a înscris în cursa internă

Liberalul Cosmin Tabără, viceprimar al municipiului Timișoara s-a înscris în cursa internă a partidului pentru desemnarea candidatului la Primăria Timișoara. „Sunt doi ani deja de când am preluat o responsabilitate enormă: funcția de viceprimar al Timișoarei. E momentul pe care l-am considerat potrivit pentru a mă înscrie în cursa internă din PNL, pentru desemnarea candidatului pentru funcția de primar. Nu e un gând pentru mine personal, e pentru Timișoara, pentru echipa liberală, pentru toți cei care îmi arată susținerea, dar și pentru cei care cred că orașul nostru merită mai mult: respect, curățenie, liniște, organizare și mai puține scandaluri. Timișoara are nevoie de dezvoltare și de oameni cu viziune care să înțeleagă spiritul orașului: gândire liberală, multiculturalism și tradiții bănățene. PNL are resurse suficiente încât să poată aduce în fața cetățenilor un candidat capabil să ducă Timișoara pe linia corectă. Iar cursa internă este nu doar necesară, ci și sănătoasă. Competiția aduce întotdeauna performanță, iar câștigul va fi un oraș pentru oameni, administrat cu viziune, cu decență, cu responsabilitate și curaj”, a spus Cosmin Tabără.