Vasile Dîncu are speranțe că Cetatea Aradului va reveni Aradului

Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu speră că Cetatea Aradului va fi în sfârșit, a arădenilor. Aflat astăzi la Arad, ministrul Dîncu se declară optimist în ceea ce privește găsirea unui final fericit pentru ceea ce a numit „o poveste fără sfârșit”.
„Am stabilit împreună cu domnul general Petrescu să cedăm întru totul Cetatea și să construim în altă parte o cazarmă care să corespundă nevoilor noastre prezente. Avem de altfel un protocol cu Primăria Arad, în baza căruia municipalitatea arădeană trebuie să investească în unitatea militară din Gai. În ceea ce privește Cetatea Aradului este clar că va fi nevoie de o sumă foarte mare de bani pentru a o reabilita. Primăria a identificat surse de finanțare europene, dar sunt convins că și Guvernul României va investi în acest obiectiv, care este un monument rar”, a declarat Ministrul Apărării, Vasile Dîncu.
Municipalitatea arădeană a alocat în bugetul din acest an fondurile necesare pentru documentațiile care mai trebuie elaborate. Primăria are în plan reabilitarea porților 1 și 2, a unui pavilion, reabilitarea Bisericii Franciscane și transformarea platoului în zonă pietonală.
„Ne-am bucurat să îl avem astăzi ca oaspete la Arad pe ministrul Apărării Naționale, Vasile Dâncu, care a efectuat o vizită de informare în municipiul Arad, în demersul de a relua eforturile de a reda circuitului civil cetatea din Arad, monument istoric de importanţă naţională și obiectiv de maxim interes cultural și turistic. Am discutat, alaturi de colegii mei Eusebiu Pistru si Florin Tripa cu ministrul Dancu, soluții, variante posibile și perspective, în conjuncție cu demersurile mele anterioare pe această linie, ca fost ministru de resort”, a declarat deputatul Mihai Fifor, fost ministrul al apărării.
Vasile Dâncu s-a întâlnit și cu bravii militari ai Batalionul 191 Infanterie “Colonel Radu Golescu”, participanți la misiuni militare strategice în teatrele de operații NATO. „Ministrul Dîncu a promis că va reveni cât de curând pentru o vizită amplă si la noul Centru de diagnostic și tratament al MApN , obiectiv care îmi este deosebit de drag și a cărui finalizare mă bucură nespus. În calitate de ministru al Apărării, am avut această idee, am luptat și am reușit să preiau o ruină – clădirea Policlinicii CFR de la Ministerul Transporturilor, tocmai pentru a o reda Aradului, ca pe un Centru de diagnostic și tratament modern, aflat în subordinea Spitalului Militar din Timisoara”, a declarat deputatul Mihai Fifor, fost ministrul al apărării.