Grindeanu speră să scape de șantajul constructorilor

Ministrul Transporturilor, social-democratul Sorin Grindeanu a arătat că încă nu se știe când vor începe lucrările pe tronsonul autostrăzii A1, secțiunea Margina – Holdea (sectorul lipsă din autostrada Lugoj-Deva). Procedura de achiziție a fost una cu preselecție. S-au calificat 6 companii și au fost peste 130 de solicitări pe acest proiect, ultimele din 11 ianuarie. Toate clarificările vor fi oferite până pe data de 26 ianuarie. „Sper să se intre rapid în execuție. Vreau să lucrăm la cadrul legislativ pentru achiziții publice. Orice modificare pe care am putea să o facem trebuie să fie în acord cu Comisia Europeană. Din experiența Ministerului Transporturilor și a autorităților locale constructorii fac un fel de șantaj asupra beneficiarului. Un exemplu: Centura Timișoara Sud, la care stadiul de execuție este acum sub 50%. Contractul trebuie să se termine în martie 2022, iar constructorul a cerut prelungire de termen. Unii dintre constructori se gândesc că nu se ajunge la reziliere pentru că iau în calcul timpul necesar pentru relicitarea contractelor și că ar mai dura mai mult de un an pentru desemnarea unui alt constructor”, a declarat Sorin Grindeanu.