La Pecica demarează un proiect ambițios de folosire a energiei geotermale pentru producerea de energie termică

Orașul Pecica anunță demararea proiectului „Sistem de producere și distribuție a energiei termice, utilizând energie geotermală în Orașul Pecica”, cofinanțat de Uniunea Europeană din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020. Valoarea totală a proiectului este de 24.619.864,71 lei, din care finanțarea nerambursabilă este în valoare de 24.127.467,42 lei (20.926.885,00 lei – contribuția UE și 3.200.582,42 lei – contribuția națională), iar contribuția proprie la cheltuielile eligibile este de 492.397,29 lei.
Obiectivul general al proiectului îl reprezintă realizarea unui sistem centralizat de producere și distribuție a energiei termice, utilizând surse regenerabile de energie mai puțin exploatate, respectiv energie geotermală, în vederea reducerii emisiilor de CO2. Vor fi efectuate 2 foraje pentru apă geotermală (1 foraj de extracție și 1 foraj de injecție a apei geotermale – la o adâncime de 1200 m). Va fi construită o centrală termică modernă, echipată cu utilaje și echipamente tehnologice perfo4mante, vor fi realizați 1,33 km rețea distribuție a energiei termice, 1,085 km rețea de transport a apei geotermale uzate termic și 9 racorduri la consumatori.
Prin acest proiect, vor exista beneficii certe pentru orașul Pecica: printre altele, vor fi reduse emisiile de dioxid de carbon pe raza localității, va scădea mult costul energiei termice pentru alimentarea unor instituții publice și se vor face pași importanți spre atingerea independenței energetice a orașului. Vor fi alimentate cu energie termică produsă pe baza apei geotermale un număr de 13 clădiri publice, printre care amintim sediul Poliției Locale, Primăria, Grădinița PP, Școala generală nr. 2, Grădinița cu program normal nr. 4, Hala agroalimentară și Sala de Sport.
În data de 30.09.2021 s-a atribuit și parafat contractul de lucrări nr. 115/46088 cu SC CRITO PROD SRL (Oradea) în calitate de lider de asociere și S.C. OGAUS TECHNOLOGY S.R.L (Arad), S.C. TERRA THERM SOLUTIONS S.R.L (Satu Mare), AQUAPLUS Kútfúró, Építő és Termál-energetikai Kft (Ungaria – Sándorfalva) în calitate de asociați, având ca obiect servicii de proiectare și execuție lucrări în vederea realizării obiectivului investițional. Data finalizării proiectului este 31.12.2023, însă constructorul a apreciat că va termina lucrările înainte de termen.
Primarul Petru Antal a precizat că implementarea acestui proiect este doar un prim pas privind folosirea apei geotermale, în viitor fiind în studiu realizarea unui mare ștrand termal în orașul Pecica.