Penitenciarul Arad, în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad, a organizat un eveniment cultural dedicat artei și reflecției interioare, desfășurat în Sala de Arte a bibliotecii arădene. Activitatea a reunit lansarea volumului de poezie „1001 gânduri și o singură liniște”, semnat de Florin Mînea și vernisajul expoziției de pictură „Ultimul tablou: liniștea de după furtună”.
Volumul de versuri a adus în prim-plan o perspectivă autentică asupra trăirilor interioare, explorând teme precum confruntarea cu sine, fragilitatea și reconstrucția personală. În cadrul evenimentului, scriitoarea Eugenia Crainic a prezentat cartea, iar actrița Oltea Blaga, din cadrul Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad, a susținut momente de lectură care au completat atmosfera artistică și introspectivă a întâlnirii.
„Publicul prezent a avut ocazia să descopere expoziția „Ultimul tablou: liniștea de după furtună”, alcătuită din 30 de lucrări realizate de persoanele private de libertate Mihai Bălan, Dragoș Ionescu și Florin Mînea. Lucrările expuse au ilustrat, prin culoare și expresie artistică, experiențe personale și procese de transformare interioară, depășind dimensiunea estetică și devenind forme de exprimare a parcursului individual.
Prezentarea demersului expozițional a fost realizată de mrd. Mihaela Livia Guleș, din cadrul Facultății de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie a Universității de Vest din Timișoara, care a evidențiat rolul artei și al literaturii în procesul de reflecție și echilibru personal.
Expoziția „Ultimul tablou: liniștea de după furtună” poate fi vizitată gratuit până în data de 29 mai 2026, de luni până vineri, între orele 09:00–17:00, la Artoteca Bibliotecii Județene „Alexandru D. Xenopol” Arad, situată pe str. Gh. Popa de Teiuș nr. 2-4, etaj I.
Accesul publicului este liber”, a declarat inspector principal de poliţie penitenciară George Andrei Băețan, purtător de cuvânt la Penitenciarul Arad.

