Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad își va extinde rețeaua națională de Unități de Supraveghere și Tratament Avansat al Pacienților Cardiaci Critici.
Prin această decizie, Aradul intră în rețeaua celor 29 de unități specializate la nivel național, dedicate pacienților aflați în situații cardiace critice – infarct miocardic, aritmii severe sau alte urgențe cardiovasculare în care fiecare minut poate face diferența dintre viață și moarte.
Noua unitate va beneficia de finanțare directă prin Programul Național de Acțiuni Prioritare – AP-USTACC, ceea ce înseamnă resurse pentru medicamente, consumabile și materiale sanitare necesare îngrijirii pacienților aflați în stare critică. Pentru arădeni, această decizie înseamnă acces mai rapid la tratament specializat, monitorizare permanentă și intervenții medicale de ultimă generație, chiar aici, acasă.

