Timpul de așteptare pentru proba practică la obținerea permisului de conducere se va scurta. Prefectul județului Arad, liberalul Mihai Pașca a anunțat că vor veni examinatori din Timișoara, iar arădenii vor înmatricula mașinile timișorenilor.
Acum, viitorii șoferi trebuie să aștepte peste 70 de zile de la promovarea probei teoretice, până la susținerea probei practice. S-a ajuns în această situație pentru că cinci examinatori au fost trimiși în judecată pentru fapte de corupție. Deoarece situația era una gravă, prefectul Mihai Pașca a cerut sprijin prefectului județului Timiș, Mihai Ritivoiu. În schimb, arădenii vor ajuta
„Soluțiile pe care le-am găsit și pe care le vom pune în aplicare în perioada imediat următoare sunt cu respectarea cadrului legal, cu consultarea Direcției din cadrul ministerului și cu colaborarea Instituției Prefectului din Timiș, respectiv reluarea examinărilor în zilele de sâmbătă. Va fi anunțat un program în acest sens. Va fi realizat un grafic care să respecte atât nevoia de a reduce timpii de așteptare, cât și dreptul examinatorilor de a avea și weekenduri libere”, a declarat Mihai Pașca. Prefectul Județului Arad spune că deși vor veni examinatori din județul vecin, nu se vor face compromisuri. „Tot în colaborare cu prefectul județului Timiș va continua acest suport reciproc în care lucrătorii de la Arad vor asigura sprijin pe partea de înmatriculare vehicule în Timiș unde, de asemenea, există un volum foarte mare de muncă, iar examinatorii din Timiș vor ajuta la proba practică ce se va desfășura în Arad”, declarat Mihai Pașca.

