Dunca crede că PNL merge pe calea corectă

Romeo Dunca, fost președinte al PNL Caraș-Severin spune că vizita dlui Ilie Bolojan la filialele PNL din vestul țării, Timiș şi Caraș-Severin, reprezintă o speranță că acest partid va urma calea corectă.
„Dar reprezintă şi o speranță, deșartă sper eu, pentru câțiva lideri locali importanți, care cred că partidul se poate revigora din inerție, tot cu ei în capul mesei.
Ilie Bolojan a reprezentat pentru foarte mulți oameni o speranță. Reprezintă și azi, e adevărat că pentru mai puțini ca în trecut, dar încă reprezintă șansa ca românii să aibă un partid serios, care să nu promită ce nu poate face şi care să facă ceea ce promite.
Asocierea cu PSD și măsurile dureroase pentru popor și mediul de afaceri, luate și apreciate la acea dată ca necesare, din pacate l-au erodat enorm pe acest om care e total diferit în abordare şi echilibru față de politicienii cu care, din păcate, ne-am obișnuit de la Revoluție încoace.
Înșelat de partenerii roșii de coaliție și lăsat de unul singur cu măsurile împotriva huzurului bugetar, obligatorii de luat în brațe și împins la vot doar cu cele care dau rău la electorat, iată că. încă plin de energie dorește să reformeze total Partidul Național Liberal şi o ia la pas prin județe, ca să strângă rândurile acestui partid prea intoxicat de lunga colaborare cu PSD-ul.
Prezența dlui Bolojan la filialele menționate e, de fapt, prost înțeleasă de unii. Ilie Bolojan nu reprezintă zidul în spatele căruia azi se pot adăposti în speranța că timpul va așterne uitare peste multele măgării pe care le-au făcut și lucrurile se vor aranja încă o dată pentru ei. Ilie Bolojan poate deveni un simbol de verticalitate și hotărâre în drumul ales spre o politică făcută corect, asupra căruia s-au abătut toate japițele politice mioritice, în încercarea lor de a-l pune repede la pământ.
El nu are nevoie de “camarazi” care să stea pitiți, la fereală în spatele lui, ci de alți colegi liberali mai energici și necontaminați, care să-i stea alături ori chiar în fața mizeriilor ce i se aruncă zilnic în cârcă de către hienele politicii noastre mioritice.
Lideri politici vechi și versați ca Popoviciu de la Timiș sau dl Vela de la Caraș-Severin , abili și alunecoși, care veșnic se adaptează și care au coabitat în pace și succes personal cu personaje toxice care s-au perindat la putere, reprezintă compromisul care va ucide şi ultima speranță. Cu ei încă o dată la braț, PNL se va abate inevitabil de la drumul pe care Ilie Bolojan îl propune.
Asocierea cu PSD e nocivă și distruge și mă bucur că, urmare a ceea ce i s-a întâmplat, a înțeles și dl Ilie Bolojan asta. Nici la Timiș și nici la Caraș-Severin nu se va schimba nimic în filiale dacă cei care au condus atâția ani nu fac un pas onorabil în spate. Sunt liberali vechi care cu siguranță că au fost bine intenționați cândva, or fi și azi, dar zeci de ani aflați în frontul luptei pe poziții de conducere i-au vulnerabilizat. Înțelegerile nefirești și compromisurile fortuite au lăsat urme pe care electoratul nu le va ierta niciodată. Iar acest fapt va compromite definitiv orice dorință de schimbare a dlui Bolojan. Iar cu aceasta, bineînțeles și orice speranță a cetățenilor cu orientare de dreapta că Partidul Național Liberal poate fi acel partid care merită susținut şi care va face ce trebuie atunci când va primi puterea necesară prin votul cetățenilor”, a declarat Romeo Dunca, fost președinte al PNL Caraș-Severin.