Ioan Popa, președinte PNL Reșița și primar al Reșiței, crede că desemnarea lui Siegfried Mureșan pentru funcția de premier este cea mai bună soluție. „Nominalizarea lui Siegfried Mureșan pentru funcția de premier este cea mai potrivită alegere pe care președintele Nicușor Dan o putea face în situația actuală. Desemnarea sa este susținută în mod transparent de cea mai mare alianță politică din Parlament, formată din PNL, USR și UDMR, partide care au dat dovadă de echilibru și seriozitate, rezistând unor presiuni mediatice greu de înțeles. Siegfried Mureșan este un european convins, familiarizat cu mecanismele prin care se negociază și se obțin finanțările europene, atât de necesare pentru ca România să depășească această perioadă complicată”, a declarat Ioan Popa, președinte PNL Reșița.

