Plujar sare la gâtul lui Hurduzeu

Deputatul Andrei Plujar, președinte USR Caraș-Severin arată că Hurduzeu a dezinformat. „Dincolo de „ușile deschise” la ministere, contează dosarele complete. Să lăsăm retorica, domnule Hurduzeu! Consiliul Județean a cerut ajustarea prețurilor cu 50 de milioane de lei pentru DJ 571 — acesta este motivul real pentru care nu a fost depusă nicio cerere de plată. Constructorul nu a întocmit situațiile de lucrări, deși era obligat prin contract. Au așteptat scumpirea oficială pentru a solicita banii la costul majorat. Această dublă manevră a blocat proiectul timp de 17 luni și împinge acum județul spre o îndatorare de 10 milioane de euro, o povară care va cădea pe bugetul public și pe cetățeni.
Tentativa Consiliului Județean de a rezolva blocajul celor 5.000 de metri pătrați de pe tronsonul Cărbunari–Moldova Nouă prin Consiliul Științific al Parcului Național a fost o mișcare greșită de la început. În loc să urmeze calea legală și directă către Ministerul Mediului cu un dosar solid, instituția condusă de domnul Silviu Hurduzeu a preferat o scurtătură politică, prin Consiliul Științific al Parcului, unde majoritari sunt colegii săi de partid.
Abia după eșecul previzibil de la nivel local, administrația județeană s-a trezit că legal trebuie făcute demersuri la București. Îi transmit domnului președinte un adevăr elementar: la Ministerul Mediului nu se fac favoruri politice pentru cei care vin cu temele nefăcute. Niciun ordin de ministru nu se emite pe ochi frumoși dacă dosarul este incomplet, iar încercarea de a minimaliza acest blocaj major este doar o perdea de fum.
În ultima sa conferință de presă, domnul Hurduzeu a ales să mă atace public în calitatea mea de deputat, susținând că „nu știu nimic” despre DJ 571. Îi reamintesc domnului Hurduzeu că rigoarea documentelor va cântări întotdeauna mai mult decât demagogia. Iar bilanțul primului său mandat (2016–2020) vorbește de la sine: patru ani în care DJ 571 a fost „prioritate” doar pe hârtie. Rezultatul? Zero kilometri asfaltați și scuze vagi, rezumate în celebra formulă: „Suma va fi dată de o documentație!”
Realitatea proiectului actual: A fost nevoie ca o altă administrație județeană să preia acest proiect și să îl refacă din temelii pentru a semna contractul de finanțare europeană de 299 de milioane de lei. Poate că acel proiect nu a fost unul perfect, dar măcar s-au făcut pași concreți, nu doar promisiuni. Astăzi, actuala conducere se poticnește din nou în birocrație din cauza neștiinței procedurale a propriei echipe.
În loc de atacuri personale, îi sugerez domnului Silviu Hurduzeu să își pună aparatul de specialitate la treabă. Județul s-a săturat de strategii eșuate. Modernizarea traseului Moldova Nouă – Cărbunari – Sasca Montană – Ciuchici trebuie să devină o realitate tehnică, nu o veșnică temă de dispută electorală.
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene confirmă oficial ceea ce Consiliul Județean Caraș-Severin evită să recunoască: proiectul DJ 571 este în colaps administrativ.
Zero progres financiar – CJ nu a depus nicio cerere de rambursare până la 29 mai 2026.
Doar 6,5% progres fizic – mult sub pragul de 40% impus pentru aprilie 2026.
Antreprenorul nu a executat lucrări – nici măcar organizarea de șantier prevăzută în septembrie 2025.
Termene incompatibile – finanțarea se închide în iulie 2027, dar lucrările abia în august 2028; cheltuielile devin neeligibile.
AM PR Vest a emis avertizări și măsuri urgente – mobilizare, fronturi multiple de lucru, raportări accelerate.
Risc de penalități și pierderea finanțării – din cauza nerespectării etapelor intermediare.
MIPE spune clar: proiectul DJ 571 este gestionat defectuos, iar Consiliul Județean a ratat toate termenele importante. În loc să caute vinovați în spațiul public, conducerea județului ar trebui să se concentreze pe recuperarea întârzierilor și pe salvarea unui proiect vital pentru locuitorii din Moldova Nouă, Cărbunari, Sasca Montană și Ciuchici”, a declarat deputatul Andrei Plujar, președinte USR Caraș-Severin.