Hurduzeu spune că Dunca a făcut afaceri liberale cu microbuze pentru elevi

Silviu Hurduzeu, președinte PSD Caraș-Severin și președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin arată că și în județul său, sub conducerea liberalului Romeo Dunca au fost achiziționate microbuze pentru transport elevi la prețuri foarte mari.
„Mă surprinde, recunosc, dorința unor oameni de a-și semnaliza falsele virtuți. Mai ales după ce au așteptat vreo săptămână și jumătate să vadă dacă e cineva care se prinde de ce au făcut.
Consiliul Judeţean, în perioada în care a fost condus de Romeo Dunca, a achiziţionat 15 microbuze cu o capacitate de 16+1 locuri la o valoare de 227.000 de euro per bucată.
Este adevărat că firma contractoare este una din Spania (Qev Technologies). Aceasta a cumpărat însă microbuzele de la celebra firmă din Prahova (Aveuro International) aparținând fiului Rodicăi Papuc, șefa Organizației de Femei PNL Prahova. Este şi motivul pentru care, la noi în judeţ, au ajuns ceva mai târziu faţă de Iaşi sau Bihor.
Fac aceste comentarii pentru corecta informare a opiniei publice. Nu îl bănuiesc neapărat pe Romeo Dunca de faptul că ar fi făcut vreun gheşeft. Mai degrabă, a fost o afacere de partid a PNL (aşa cum susţine şi el, de altfel). Să facă însă pe „lupul moralist” mi se pare prea de tot”, a declarat Silviu Hurduzeu.