POT despre Imnul Național al României

Anamaria Gavrilă, deputat POT de Hunedoara, președinte POT România arată importanța sărbătoririi Imnului Național al României.
„Astăzi, cu ocazia Zilei Imnului Național, aducem omagiu versurilor care au însuflețit generații de români în momentele cele mai grele ale istoriei noastre. Cântat cu lacrimi și curaj, acest imn nu e doar o tradiție. Este o chemare. Este glasul conștiinței naționale. Este strigătul libertății, al identității, al trezirii unui popor care refuză să stea în genunchi. Într-o lume care încearcă să șteargă rădăcinile și să estompeze identitățile, noi alegem să păstrăm vie flacăra românească. Alegem să nu fim indiferenți, să luptăm pentru adevăr și dreptate și să ne asumăm cu demnitate trecutul și să construim, cu responsabilitate, viitorul. Astăzi, mai mult ca oricând, să ne întoarcem la cuvintele care ne trezesc conștiința și ne reamintesc cine suntem. Să rămânem demni, uniți și neclintiți în iubirea de țară”, a declarat Ana Maria Gavrilă