Nelu Popa și-a retras candidatura

Nelu Popa, primar al Reșiței, și-a retras candidatura de la postul de vicepreședinte al PNL.
„Am decis să mă retrag din competiție și să susțin alți colegi care sunt, probabil, mai potriviți pentru a ocupa una din pozițiile de prim-vicepreședinte PNL. Îi susțin pe colegii mei Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, un om cu mare experiență administrativă și pe Ciprian Ciucu, un tânăr primar cu rezultate deosebite, practic șansa Partidului Național Liberal pentru a recăpăta încrederea bucureștenilor.
Partidul Naţional Liberal are nevoie în fruntea sa și de antreprenori cu rezultate, iar domnul Valeriu Iftime de la Botoșani este un exemplu de antreprenor de mare succes, care s-a alăturat familiei noastre liberale și care are rezultate foarte bune în administrația locală.
Le urez succes tuturor celor care vor fi aleși astăzi, responsabilitatea lor este una uriașă. Trebuie să mergem împreună pe drumul corect, un drum pe care cetățenii îl cer, acela al responsabilității și al echității. Trebuie să fim alături de Ilie Bolojan în demersul de reformare profundă a statului, pe care acesta l-a demarat. Drumul va fi greu, dar Partidul Național Liberal a demonstrat în istoria lui că poate fi un motor pentru modernizarea României”, a spus Nelu Popa.