Deputatul Vasile Nagy: „Reforma” premierului Bolojan evită evazioniștii și sărăcește românii corecți

Premierul Ilie Bolojan a anunțat un set de măsuri prin care se dorește să se redreseze economia românească, aflată în criză profundă. Dar în loc să vedem măsuri care să atingă pe cei direct vinovați de cheltuirea fără măsură a banului public și pe adevărații evazioniști, planul promovat de Guvernul Bolojan sărăcește românii și firmele corecte cu statul român.
„Am așteptat să vedem cu ce măsuri se pregătește așa-zisul guvern pro-european să redreseze economia românească, ajunsă în pragul colapsului economic în urma guvernării cam a acelorași partide din ultimii cinci-șase ani, car încearcă și acum să ne salveze. Și am văzut că Ilie Bolojan este pregătit să taie bursele elevilor și studenților, să impoziteze pensiile normale, să crească în mod nejustificat TVA și să lase sute de mii de români fără asistență medicală garantată. Intreprinzătorii se vor vedea obligați să plătească un impozit mărit, din nou, pe dividende, de 16 la sută, ceea ce va conduce la dispariția a zeci de mii de microintreprinderi și firme mici și mijlocii. Și cu siguranță, așa cum s-a văzut la precedenta creștere a impozitului pe dividende, nu va aduce mai mulți bani la buget. Una peste alta, ansamblul de măsuri propuse de guvernul Bolojan, criticat de toți cei care activează în economia reală, va produce sărăcie și va fi departe de rezultatele scontate. Ce nu vedem în setul de noi reglementări propuse de Guvernul Bolojan este modul în care se va acționa acolo unde s-au produs practic dereglajele economice. Nici un cuvânt despre recuperarea banilor de la cei care de ani de zile acumulează datorii de miliarde la bugetul de stat, fără a fi deranjați de nimeni. Nimic despre desființarea instituțiilor statului care se suprapun în atribuțiuni și consumă sume imense de la buget în fiecare an. Și nimic despre creșterea redevențelor pentru cei care acum exploatează bogățiile țării și plătesc sume simbolice statului român. Nu se merge la cauzele reale ale deficitului, ci se încearcă doar împovărarea tot mai mare a celor care și până acum și-au plătit corect datoriile față de stat. Nu prin tăieri de burse și pensii se face reforma, domnule Bolojan. Și, apropo, de ce nu dați un exemplu personal de austeritate, renunțând la unul dintre salariile pe care le cumulați, ca premier și senator? La cel mai mare dintre ele, pentru a demonstra românilor că sunteți dispus să strângeți primul cureaua pentru binele țării. Și să cereți același lucru și colaboratorilor dumneavoastră care au asemenea cumulări de venituri”, a declarat Vasile Nagy, deputat de Arad.