Județul Caraș-Severin va avea o strategie inovativă pentru atragerea turiștilor. Aceasta va fi concepută printr-un proiect pilot al Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca.
O întâlnire a avut loc între conducerea Consiliului Județean Caraș-Severin și reprezentanți ai Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca. Discuțiile purtate cu reprezentanții UBB Cluj-Napoca s-au axat pe posibilitatea inițierii unui proiect pilot, ce își dorește să ajute la dezvoltarea zonei Clisura Dunării. A fost înaintată propunerea de a realiza o Strategie integrată a Clisurii Dunării care să corespundă nevoilor comunităților din acea zonă și care să ajute la dezvoltarea acestora. De asemenea, au fost aduse în discuție realizarea unui HUB educațional care să reunească reprezentați ai administrațiilor locale, ai mediului academic, al celui de afaceri și ONG-uri, înființarea unei platforme care să prezinte problemele cu care se confruntă instituțiile, realizarea unui program de dezvoltare profesională pentru cei din administrația publică.
„Faptul că tocmai a fost înființată Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Feribot Moldova Nouă-Serbia este un plus pentru ceea ce UBB își dorește să realizeze în zona Clisurii. Bacul de trecere a Dunării, precum și infrastructura rutieră ce se va reabilta, având în vedere proiectul european de modernizare a DJ 571, vor contribui la dezvoltarea turismului în zonă. Mi-am arătat tot timpul disponibilitatea de a colabora cu oricine îți dorește să realizeze ceva pentru județul nostru. Sprijinul pe care noi il oferim celor de la universitate este firesc, având în vedere efortul pe care l-au făcut prin preluarea universității din Reșița. Am convingerea că toate instituțiile din județ își vor da concursul pentru a susține orice demers pe care UBB dorește să-l întreprindă in județul nostru”, a declarat Silviu Hurduzeu, președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin.