Social-democratul Silviu Hurduzeu, președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin se bazează pe sprijinul parlamentarilor.
„Cei 10 parlamentari din judeţul Caraş – Severin (Marius Isac, Silvia Mihalcea şi Luca Mălăiescu – PSD, Samuel Miclău – AUR, Marcel Vela – PNL, Andrei Plujar – USR, Gheorghe Vela – POT, Ştefan Bouda – Forumul Cehilor din România, Ognean Crîstici – Uniunea Sârbilor din România și Giureci Slobodan Ghera – Uniunea Croaților din România) au depus jurământul de credinţă şi au preluat mandatele. Mă bazez pe fiecare dintre ei că vor urmări interesele judeţului nostru şi că, după capacitatea fiecăruia, vor sprijini proiectele de care Caraş – Severin are atât de mare nevoie. Îi felicit pe deputaţi şi senatori pentru funcţiile ocupate şi îi asigur că vor avea mereu în mine un partener de dialog. Sper că, împreună, vom face echipă pentru Banatul Montan. De altfel, avem o primă vestă bună: Silvia Mihalcea a fost aleasă unul dintre secretarii Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor. Este o funcţie foarte importantă în angrenajul acestei camere a Parlamentului, pentru că acolo se iau deciziile cu privire la proiectele care intră sau nu la vot. O felicit pe această cale. Este încă o confirmare că am făcut o alegere bună atunci când am chemat-o pe Silvia alături de #PSD Caraş – Severin pentru că este omul care ştie cel mai bine cum funcţionează Parlamentul României. Această funcţie este şi o dovadă că vocea noastră contează la Bucureşti Silviu Hurduzeu, președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin.

