Deputatul Vasile Nagy: Școala românească are nevoie de reforme reale

0

Astăzi, 11 septembrie, începe noul an școlar 2023-2024. După o vacanță binemeritată, elevii se întorc din nou pe băncile școlii. Noul al școlar vine într-un context nu prea fericit pentru sistemul educațional românesc. Pariul cu educația pare să mai aibă mult până să fie câștigat iar școala românească scoate încă prea mulți așa-numiți analfabeți funcțional.
„Astăzi elevii încep școala. Contextul debutului anului școlar 2023-2024 nu este prea fericit. Ne amintim de protestul cadrelor didactice de la finalul anului școlar precedent. Dar mai îngrijorătoare sunt statisticile care arată că un prea mare număr de copii și tineri români se încadrează în categoria așa-numiților analfabeți funcțional. Și mare parte din ei sunt produse ale sistemului educațional românesc. Nu mai este un secret faptul că învățământul din România are nevoie de o reformă structurală, dar iată că aceasta se face tot mai mult așteptată. În loc de dezbateri sterile și programe menite să rămână doar pe hârtie, este necesară adoptarea de modele care în alte părți au performat. Avem copii minunați, care aduc rezultate de excepție la olimpiade internaționale pe materii care însă, din păcate, nu au legătură cu adevărata calitate a școlii din România. Este nevoie de investiții majore la nivelul infrastructurii pentru că avem încă prea multe școli, mai ales în mediul rural, care sunt departe de a oferi elevilor condiții demne de secolul XXI. Dar e necesară mai ales restructurarea sistemului de predare învechit, modernizarea și eficientizarea actului didactic. Pentru că școala românească este instituția care ne ajută să privim spre viitor și de aceea suntem obligați să aducem calitate, atenție și profesionalism în tot ceea ce ține de modernizarea sistemului educațional românesc”, a declarat deputatul Vasile Nagy, președintele organizației județene Forța Dreptei Arad.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here