Deputatul Vasile Nagy: Orașul Sântana merită atenția autorităților locale și județene

Orașul Sântana din județul Arad are nevoie de mai multă atenție din partea autorităților locale și județene. Vasile Nagy, deputat de Arad, a susținut o declarație politică în Parlament dedicată orașului Sântana.
„Deși economia orașului este predominant agrară, în ultima perioadă sectorul economic secundar și terțiar au avut evoluții ascendente. Administrația orașului trebuie să creeze facilități în primul rând cetățenilor, pentru a avea un trai cât mai confortabil și apoi condiții pentru atragerea investitorilor și să pună accentul pe infrastructura orașului care este primul pas în dezvoltarea unei comunități. Administrația actuală a orașului trebuie să atragă tot mai mulți investitori, să acorde o atenție deosebită locurilor de muncă pentru cetățeni astfel ca aceștia să nu mai fie nevoiți să plece din oraș”, a declarat deputatul Vasile Nagy. Parlamentarul arădean susține că este necesar ca strategia de dezvoltare locală să devină un instrument de management care să ajute la stabilirea priorităţilor de dezvoltare şi la investirea corectă a resurselor care sunt limitate.
„Pentru ca Sântana să redevină un oraș prosper, modern și curat este nevoie de proiecte de dezvoltare pentru conservarea și managementul resurselor naturale, pentru producerea de energie verde și de dezvoltarea socio–economică. De asemenea prin atragerea de investiții pentru dezvoltarea și consolidarea sectorului productiv, pentru stimularea colaborării dintre mediul de afaceri și administrația locală și pentru acoperirea sectoarelor absente sau deficitare în mediul de afaceri local orașul va prospera. Este nevoie să creștem calitatea vieții locuitorilor orașului Sântana și prin crearea de spații de recreere și zone de promenadă, locuri de joacă pentru copii și spații pentru practicarea de diverse sporturi. Este important ca orașul Sântana să devină o destinaţie atractivă pentru turism şi afaceri conexe prin promovarea turismului local, pentru atragerea unor investitori care să desfășoare activități productive”, a declarat deputatul Vasile Nagy.